• Sprijin nerambursabil pentru dezvoltarea fermelor mici

    S-a finalizat perioada de dezbatere publică a Ghidului solicitantului pentru submăsura 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici din PNDR. În curând vom avea ghidul final și va fi lansată sesiunea de depunere proiecte.

    Sprijinul public nerambursabil se acordă pentru o perioadă de maximum 3 ani și este de 15.000 de euro, procentul de finanțare nerambursabilă fiind de 100%.

    Sprijinul pentru dezvoltarea fermelor mici se va acorda sub formă de primă în două tranșe, astfel:

    • 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Deciziei de finanțare;
    • 25% din cuantumul sprijinului se va acorda în funcţie de IMPLEMENTAREA CORECTĂ a Planului de afaceri, până la 31 decembrie 2025, fără a depăși trei ani  de la semnarea Deciziei de finanțare.

    Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară pentru implementarea obiectivelor prevăzute în Planul de afaceri.

    Solicitanţii (reprezentanții legali) eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură trebuie să îndeplinească următoarele condiţii obligatorii:

    • să fie fermieri care au drept de proprietate și/sau drept de folosinţă pentru o exploatație agricolă care intră în categoria de fermă mică1 cu excepția persoanelor fizice neautorizate;
    • să fie persoane juridice române;
    • să acţioneze în nume propriu;
    • să aibă vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi la data depunerii Cererii de finanţare;
    • să aibă studii  minime de 8  clase;
    • să se încadreze într-una din formele de organizare de mai jos la data depunerii Cererii de finanțare, indiferent de data înființării formei respective de organizare:
    • persoană fizică înregistrată şi autorizată în conformitate cu prevederile OUG nr. 44/ 2008, cu modificările și completările ulterioare:
    • ca persoană fizică autorizată;
    • ca întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale;
    • ca întreprindere familială;
    • societate cu răspundere limitată cu asociat unic/ majoritar  înfiinţată în baza Legii nr. 31/ 1990, reprezentată prin:
    • asociat unic care are şi calitatea de administrator al societăţii;
    • asociat majoritar care are și calitatea de administrator al societăţii. În cazul persoanei juridice cu acţionariat multiplu, asociatul majoritar trebuie să exercite controlul efectiv pe întreaga durată de valabilitatea Deciziei de finanțare.

    Beneficiarii sM 6.3 nu pot depune proiecte pentru oricare dintre celelalte măsuri care privesc activități agricole (de exemplu: sM 4.1, sM 4.1a, sM 4.2, sM 4.2a) din cadrul PNDR 2014 – 2020, până la acordarea celei de-a doua tranșe de sprijin.

    Este permisă accesarea submăsurii non-agricole 6.2/ 6.4 în același timp cu submăsura 6.3, dar prin Cereri de finanțare diferite.

    O exploataţie agricolă nu poate primi sprijin decât o singură dată în cadrul submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, din PNDR 2014 - 2020 și Fonduri EURI 2021-2022, în sensul că exploataţia nu poate fi transferată între 2 sau mai mulţi fermieri, beneficiari ai sprijinului prin această submăsură.

    Cei ce doresc sprijin pentru accesarea și implementarea de proiecte cu finanțare din fonduri europene ne pot contacta la email: duplicomgrup@gmail.com, mobil 0761130399 sau accesând Formularul de contact  de pe site. Informații găsiți și pe pagina de facebook: Duplicom Grup - Consultanta accesare fonduri .